Un poet canadian și o ingineră americană au reușit să îmbine arta cu știința într-un mod cu totul neobișnuit: au inscripționat poezie în ADN-ul unuia dintre cele mai rezistente organisme de pe Pământ.
Poetul Christian Bök și cercetătoarea Lydia Contreras, de la Universitatea Texas din Austin, au creat un sistem genetic în care poemul Orpheus este codificat direct în genomul bacteriei Deinococcus radiodurans, supranumită și „bacteria Conan” pentru abilitatea sa extraordinară de a rezista în condiții extreme — radiații, frig, căldură sau chiar vidul spațial.
Potrivit publicației Phys.org, atunci când codul genetic este „activat”, bacteria produce o proteină ce ascunde în structura ei un al doilea poem, Eurydice, iar procesul este însoțit de un semnal fluorescent roșu, o notă vizuală în ton cu tematica lirică a textului.
Experimentul este prezentat în noua carte a lui Bök, „The Xenotext: Book 2”, și explorează ideea radicală de a folosi viața microbiană ca suport pentru arhivarea pe termen aproape nelimitat a culturii umane. Prima parte a proiectului, publicată în 2015, a demonstrat posibilitatea stocării de informație poetică în organisme vii, însă fără rezistența extremă oferită de Deinococcus radiodurans.
„Am creat foarte puține lucruri care pot supraviețui Soarelui. Această lucrare este un gest simbolic – un mod de a arăta că putem construi tehnologii capabile să păstreze mesaje dincolo de durata civilizației noastre”, a declarat Christian Bök.
Procesul nu a fost simplu. Codificarea genetică a unui text implică integrarea informației fără a compromite funcțiile vitale ale organismului gazdă. A fost nevoie de ani de teste și ajustări. Bök a conceput un cifru în care fiecare literă este asociată cu alta — de pildă, A cu T, N cu H, Y cu E — pentru a crea o simetrie perfectă între cele două poeme. Scrierea versurilor a durat patru ani, iar poetul a învățat ulterior biologie sintetică și programare pentru a găsi colaboratori dispuși să ducă ideea mai departe.
Colaborarea cu Lydia Contreras a pornit de la un simplu e-mail și s-a transformat într-un parteneriat științific solid. Cercetătoarea consideră că experimentul are și o importantă dimensiune practică:
„Este o demonstrație filosofică a modului în care pot fi combinate limbajul genetic și cel uman. Ne arată că organismele vii pot deveni arhivari ai informației și sugerează aplicații viitoare în arhivarea datelor, construcții autoregenerative și chiar mesaje pentru civilizații viitoare.”
Proiectul apare într-un context global tot mai preocupat de sustenabilitate și protecția mediului, unde soluțiile inovatoare pentru păstrarea informației devin din ce în ce mai valoroase.
