Scandal uriaș în Gorj! Flavius Cosmin Popescu, șeful Postului de Poliție Mușetești, a ajuns să fie monitorizat cu o brățară electronică după ce, potrivit anchetatorilor, și-ar fi amenințat soția cu arma din dotare în urma unei certe violente.
Surse din anchetă spun că totul s-a petrecut acasă, iar disputa conjugală ar fi degenerat rapid. Femeia, speriată, a cerut ajutor, iar polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică al IPJ Gorj au intervenit de urgență. În urma incidentului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar arma de serviciu i-a fost ridicată polițistului.
Acum, fostul șef de post poartă o brățară electronică de supraveghere, fiind monitorizat permanent de autorități.
Până în acest moment, IPJ Gorj nu a oferit detalii suplimentare despre scandal sau despre eventualele măsuri disciplinare care ar putea fi luate împotriva agentului.













