Scandal uriaș în Poliția Gorj! Un agent de poliție din Novaci a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce judecătorii au stabilit că a comis fapte grave de corupție, abuz în serviciu și fals.
Marți, 20 ianuarie 2026, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe Cârstea Liviu Grigore, agent în cadrul Poliției Orașului Novaci, la 3 ani, 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, în regim de detenție, pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la fals în declarații.
Mită de 600 de lei, confiscată de instanță
Potrivit sentinței, pedepsele primite pentru fiecare faptă au fost contopite, rezultând condamnarea finală. În plus, instanța a dispus:
- confiscarea sumei de 600 de lei, bani primiți ca mită,
- desființarea unui proces-verbal contravențional fals, întocmit în octombrie 2022,
- plata cheltuielilor judiciare de 750 de lei.
Agentul a rămas și fără drepturi civile: timp de 4 ani nu mai are voie să fie ales în funcții publice, să ocupe o funcție ce implică autoritatea statului sau să mai profeseze ca polițist.
Accident „rezolvat” cu un teanc de bani în torpedou
Potrivit procurorilor, una dintre faptele care l-au dus pe agent după gratii s-a petrecut în 21 octombrie 2022, la Polovragi. Chemați la un accident rutier minor, șoferii au decis să se înțeleagă amiabil. Atunci, unul dintre ei – administrator al unei firme de exploatare lemnoasă – i-ar fi strecurat polițistului șase bancnote de 100 de lei, puse direct în torpedoul autospecialei MAI.
Anchetatorii susțin că mita a fost oferită pentru ca agentul să fie „mai indulgent” la eventuale controale privind transporturile de lemn. Banii au ajuns, ulterior, în buzunarul hainei polițistului.
Amenzi „aranjate” și permise salvate prin falsuri
La câteva zile distanță, agentul a oprit o șoferiță filmată trecând repetat peste linia continuă. Legea impunea suspendarea permisului pentru 60 de zile. În loc să aplice sancțiunea, polițistul ar fi pus la cale un fals grosolan: o altă persoană a fost convinsă să declare că se afla la volan și să accepte suspendarea propriului permis.
Procesul-verbal a fost întocmit cu date false, iar manevra a fost acceptată de șoferiță, Liliana Turturea, care a fost condamnată la 4 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani.
Aceasta va trebui să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Novaci sau la Liceul Teoretic Novaci.
Bani, lapte și favoruri: „tarifele” polițistului
Rechizitoriul mai scoate la iveală un detaliu revoltător: agentul ar fi primit 1.000 de lei de la fiul unui șofer prins cu viteză excesivă, pentru a nu-i suspenda permisul. Mai mult, ulterior, ar fi pretins și primit produse lactate, în mod repetat, consolidând o relație ilegală bazată pe favoruri și beneficii materiale.
Proces fulger, verdict dur
Deși inculpații au încercat să blocheze procesul, contestând ancheta, Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova au stabilit definitiv că urmărirea penală a fost legală. Dosarul a avut un singur termen pe fond, iar judecătorii au pronunțat o sentință extrem de dură.
Condamnarea nu este definitivă, putând fi atacată, însă verdictul transmite un semnal clar: uniforma nu mai apără pe nimeni în fața legii.













