La sfârșitul lunii iulie 2025, presa internațională a relatat despre o întâlnire informală organizată în Knesset de grupări israeliene de extremă dreapta, în care s-a discutat pe larg despre viitorul Fâșiei Gaza. Printre propuneri s-a remarcat ideea transformării zonei într-un paradis turistic pe modelul Rivierei, o viziune inspirată direct din planurile prezentate încă din 2024 de fostul președinte american Donald Trump.
Discuția din parlamentul israelian, organizată în afara cadrului oficial și fără participarea opoziției, a adunat figuri precum Bezalel Smotrich și Daniella Weiss, cunoscuți pentru pozițiile lor radicale și pentru sprijinul deschis față de colonizarea teritoriilor palestiniene. Tema centrală a fost reconstrucția Gazei de către investitori occidentali după încheierea războiului, cu scopul declarat de a elimina complet prezența palestiniană din regiune. Ideea a fost ilustrată cu planșe, hărți și machete de resorturi de lux, porturi comerciale, zone de recreere și locuințe exclusiv pentru evrei. Totul a fost prezentat drept o formă de „renaștere a coastelor” mediteraneene, cu Gaza rescrisă în termeni economici și estetici care amintesc mai degrabă de Dubai sau Tel Aviv decât de realitățile actuale.
Această viziune nu este nouă. În 2024, în timpul campaniei electorale, Donald Trump propunea ca Statele Unite să „preia controlul” asupra Gazei, să o niveleze complet și să o transforme într-o destinație turistică internațională. Planul includea relocarea forțată a celor aproximativ 2 milioane de palestinieni către țări vecine precum Egiptul, Iordania sau chiar Libia. Trump a descris zona ca fiind „ideală pentru hoteluri de lux, cazinouri și porturi de agrement” și a numit Gaza „una dintre cele mai valoroase bucăți de pământ de pe planetă, irosită de oameni care nu știu ce să facă cu ea”. Propunerea a fost însoțită de apeluri la implicarea unor grupuri de consultanță precum Boston Consulting Group și a fost susținută inclusiv de figuri precum Tony Blair, al cărui institut ar fi contribuit la primele schițe ale așa-numitei „Riviera din Gaza”.
Criticii acestui proiect au reacționat imediat. Secretarul general al ONU, António Guterres, a descris ideea drept o formă de epurare etnică și o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Organizații pentru drepturile omului au atras atenția că un asemenea plan nu doar că ignoră realitățile geopolitice și istorice ale regiunii, dar presupune în mod deschis strămutarea forțată a unei populații întregi – o acțiune considerată crimă de război. Țările menționate ca potențiale destinații pentru refugiați, printre care Egiptul și Iordania, au respins public orice implicare, iar Libia, aflată într-o stare de instabilitate cronică, a denunțat ideea drept absurdă și imperialistă.
În paralel, pe teren, situația umanitară din Gaza continuă să se degradeze. Peste 39 de milioane de tone de moloz sunt estimate a fi rămase în urma bombardamentelor israeliene, iar reconstrucția infrastructurii este practic imposibilă în condițiile în care zona este în continuare blocată din punct de vedere economic și militar. Organizațiile internaționale avertizează asupra riscului unei foamete generalizate, în contextul în care ajutoarele umanitare sunt blocate, iar majoritatea spitalelor sunt închise sau complet disfuncționale. În acest climat, ideea transformării Gazei într-un teritoriu „curat”, golit de palestinieni, devine nu doar cinică, ci profund violentă.
Dincolo de feeria imaginată de Trump și aliații săi israelieni, conceptul de „Riviera” ascunde o logică colonială clasică: luarea cu forța a unui teritoriu considerat „fără stăpân legitim”, eliminarea locuitorilor săi și refolosirea sa pentru profit. În vocabularul propagandei, Gaza devine o „tabula rasa” pe care se poate construi „ceva frumos”. Dar în realitate, Gaza este locuită, devastată și rezistă. Ideea de sumud – perseverența, rădăcina, demnitatea – continuă să definească raportarea palestinienilor la acest pământ. Or, nicio viziune de plajă și resort nu poate șterge acest adevăr.
În esență, proiectul „Riviera din Gaza” nu este o soluție de pace, ci o fantasmă violentă de colonizare modernă, îmbrăcată în limbajul dezvoltării și investiției. Și tocmai pentru că este seducătoare în aparență, trebuie expusă și contestată cu atât mai ferm.
