Stegarul Dac, un bărbat de 58 de ani, cunoscut pentru participarea sa la diferite proteste, a escaladat, luni după-amiază, un copac situat în zona Arestului Central al Poliţiei Capitalei, după ce a urcat pe un gard exterior din plasă, aflat la baza crengilor arborelui. Potrivit Poliţiei Capitalei, la faţa locului au fost trimise echipe de negociatori care discuta cu bărbatul, alături de poliţişti, jandarmi și echipaje de prim-ajutor.
„În data de 24 martie 2025, poliţiştii Capitalei au fost informaţi că o persoană s-ar fi urcat într-un copac aflat în zona Arestului Central, punându-şi în pericol siguranţa, dar şi pe a celor care se aflau în apropiere, pe trotuarul din prelungirea gardului ce împrejmuieşte copacul. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 58 de ani”, au precizat autorităţile.
În acest moment, echipele de intervenţie se află în teren pentru a proteja atât bărbatul, cât şi persoanele din zonă. Au fost luate măsuri pentru delimitarea zonei şi prevenirea pătrunderii bărbatului în curtea Arestului Central. Negociatorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale sunt în dialog cu bărbatul.
Potrivit primelor informaţii, bărbatul a urcat pe un gard exterior din plasă bordurată, situat la baza crengilor copacului, ceea ce i-a permis să ajungă la înălţime. De asemenea, au intervenit echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, jandarmi şi echipe de prim-ajutor.
În prezent, activităţile sunt în desfăşurare, a mai menţionat Poliţia Capitalei.
Stegarul Dac, cunoscut pentru implicarea sa în manifestaţiile pro Călin Georgescu, a fost spitalizat sâmbătă seară după ce s-a urcat pe o macara, unde a stat mai multe ore, ameninţând că se va arunca dacă autorităţile vor încerca să-l coboare. Duminică, acesta a fost externat.













