O scenă incredibilă, deopotrivă tragică și absurdă, s-a petrecut astăzi la Târgu Jiu. Un elicopter SMURD a fost chemat de urgență pentru a prelua un pacient aflat în stare critică, care trebuia transportat rapid la un spital din afara județului. A coborât la heliportul finalizat al orașului, aflat pe Insulița Jiului. Părea, din toate punctele de vedere, o intervenție care urma să se desfășoare rapid, eficient, profesionist – așa cum ar trebui într-un sistem medical de urgență pus la punct. Numai că heliportul era închis. Cu gard, cu poartă, cu lacăt.
Pilotul, probabil neinformat că, în ciuda faptului că heliportul e gata și arată a fi funcțional, trebuie să aterizeze de fapt pe stadionul din apropiere, a coborât direct acolo. Și cum să nu o facă? Arăta exact ca un heliport operațional: marcat, asfaltat, curat. Doar că poarta era încuiată. Ambulanța, venind în viteză cu pacientul, a ajuns la aceeași poartă închisă. Șoferul și echipajul, împreună cu personalul din elicopter, au început să caute ceva cu care să forțeze accesul – un levier, un patent, orice. Nu au reușit. Nu au găsit nimic. Și nici cheia nu o avea nimeni.
După minute prețioase irosite, elicopterul a fost ridicat de la sol și a fost repoziționat dincolo de gard, cât mai aproape de ambulanță. Transferul s-a făcut astfel în mod improvizat, aproape pe câmp, într-un oraș reședință de județ, cu un heliport nou și perfect inutilizabil. Iar timpul pierdut în toată această încurcătură birocratică și organizațională poate însemna, în asemenea cazuri, diferența între viață și moarte.
Și, totuși, primarul Marcel Romanescu, întrebat despre incident, a declarat că Primăria nu are nicio vină și că, pur și simplu, pilotul nu a știut unde să aterizeze. Așa s-a încheiat o zi care putea să fie o lecție dură pentru administrația locală – și care în schimb a devenit o nouă dovadă a nepăsării oficiale. De fapt, nimeni nu știa. Nici cine gestionează cheia heliportului, nici dacă există un protocol funcțional de aterizare, nici dacă autorizațiile mai sunt valabile. În realitate, acest heliport, în ciuda faptului că a fost finalizat de luni bune, nu este funcțional pentru că întreaga documentație a expirat. De ce? Pentru că, în 2023, Primăria a uitat să-și prelungească propria autorizație de construire, iar toate avizele și actele obținute pe baza acesteia au devenit, prin extensie, nule.
Mai mult, heliportul nu poate fi folosit nici noaptea – și nu de azi, de ieri. De 12 ani. Îi lipsesc sistemele de balizaj, adică niște „luminițe” care să îl facă vizibil pentru piloți. S-au făcut campanii publice, s-au depus proiecte de lege în Parlament pentru a permite dotarea heliporturilor cu aceste echipamente. Au fost respinse. S-a încercat din nou. Nimic. Totul s-a blocat într-un lanț de neputință, indiferență și incompetență.
Într-o lume în care fiecare secundă contează pentru salvarea unei vieți, la Târgu Jiu pacienții critici așteaptă ca cineva să găsească cheia de la poarta heliportului. Iar când cheia nu se găsește, elicopterele sunt nevoite să „sară gardul”. Este o imagine simbolică – poate cea mai exactă descriere a modului în care funcționează administrația locală din Gorj. Un aparat de zbor ultramodern, construit să intervină rapid, blocat de un lacăt ruginit. Și în spatele acelui lacăt, o întreagă rețea de decidenți care fie nu știu, fie nu vor, fie preferă să se spele pe mâini.
Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Jiu, conducerea Spitalului Județean – fiecare are o parte din vină. Fiecare a contribuit, prin neimplicare, bâlbe administrative sau lipsă de coordonare, la această situație care putea avea consecințe dramatice. În loc de scuze, vin declarații de tipul „nu știm”, „nu e treaba noastră”, „nu avem nicio vină”. Nimeni nu răspunde. Nimeni nu își asumă. Nimeni nu e tras la răspundere.
Cât timp va mai fi acceptabil acest „nimeni”? Câte alte intervenții SMURD vor trebui improvizate pentru ca autoritățile din Gorj să înțeleagă că nu gestionează o primărie, un consiliu sau un spital, ci vieți omenești? Astăzi a fost o urgență care s-a terminat cu un transfer făcut în câmp. Mâine poate fi o urgență care nu mai are timp să aștepte. Și atunci, toate lacătele, gardurile și declarațiile se vor transforma în vinovății pe care nu le va mai putea închide nimeni.
