Un incendiu violent a izbucnit, luni dimineaţă, la un hotel din comuna prahoveană Bărcăneşti, sat Tătărani, focul manifestându-se la nivelul acoperişului.
Cinci persoane se aflau în hotel, pompierii efectuând la această oră căutări pentru identificarea a două persoane dispărute.
„Pompierii continuă acţiunea de stingere a incendiului. Din informaţiile primite până în acest moment, la momentul izbucnirii incendiului în interior se aflau cinci persoane, din care trei s-au autoevacuat. Pompierii efectuează căutari pentru identificarea persoanelor dispărute”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Focul este localizat, iar misiunea este în dinamică.