Un tânăr artist din Vaslui, cunoscut sub numele de scenă Afty, a murit în urma unui accident feroviar în Anglia, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren.
Tânărul rapper Alexandru Aftimescu se afla într-o mașină care a fost lovită de tren, în seara zilei de 4 aprilie, pe o zonă a căii ferate din Hexthorpe, pe linia Doncaster – Sheffield.
Purtătorul de cuvânt al poliției din Doncaster a declarat că “ofițerii au participat împreună cu paramedicii la caz, dar din păcate, persoana care se afla în autoturism a fost declarată decedată la fața locului”.
În urmă cu câțiva ani, Alex a decis să părăsească România pentru a-și face un rost în străinătate, ca mulți alți tineri din Vaslui. ”Ne-au sunat cei de la poliția din Doncaster, să ne spună că a avut loc un accident feroviar și că Alex nu mai este în viață. E un moment teribil pentru noi, nici nu ne vine să credem. Suntem în stare de șoc cu toții”, a declarat Elena, sora artistului













