O tânără de 25 de ani, absolventă de Farmacie, se luptă pentru viața ei și are nevoie urgent de ajutor pentru a ajunge în Italia, unde este așteptată pentru un transplant de inimă și plămâni. Povestea Andradei a impresionat oameni din întreaga țară, iar comunitatea din Motru este chemată să se alăture acestui efort.
Andrada avea doar 25 de ani și își construia liniștită viața. Anul trecut a absolvit Facultatea de Farmacie, în ciuda unei malformații cardiace cu care s-a născut – tetralogia Fallot. A reușit să își termine studiile și chiar să lucreze ca farmacistă.
În luna aprilie, însă, viața ei s-a schimbat dramatic. O infecție care părea, inițial, una obișnuită a dus la endocardită, iar boala a provocat complicații grave, afectându-i inima, plămânii, creierul și ficatul.
A urmat un accident vascular cerebral. Timp de aproximativ o lună, Andrada nu a putut vorbi, merge sau respira normal. A început apoi o luptă cumplită pentru fiecare gură de aer, iar acum depinde de oxigen.
Potrivit Asociației Blondie, tânăra a ajuns să cântărească doar 38 de kilograme și este dependentă de concentratorul de oxigen.
„Mami, cred că și la farmacie au angajat pe altcineva în locul meu”, i-ar fi spus Andrada mamei sale în perioada în care încerca să își amintească viața de dinainte de boală.
Răspunsul mamei a fost simplu și plin de speranță: „Nu-i nimic, mami, că o să mai fie farmacii…”
17.000 de euro strânși în doar șase ore
Asociația Blondie a lansat apelul pentru strângerea banilor necesari transportului Andradei în Italia. Costul zborului medical este de 32.000 de euro, o sumă uriașă pentru familie.
Mobilizarea oamenilor a fost însă impresionantă. În doar șase ore, s-au strâns aproape 17.000 de euro, mai mult de jumătate din suma necesară.
„În 6 ore ați strâns pentru zborul Andradei aproape 17.000 euro!”, au transmis reprezentanții Asociației Blondie.
Andrada ar urma să plece în Italia miercuri. Va fi primul ei zbor cu avionul. Familia și cei care o sprijină speră ca acesta să fie începutul unei noi vieți, după luni de suferință.
„Andrada, fă bagajele că zburăm!”
Emoția este uriașă, iar mesajele oamenilor curg pe rețelele de socializare. Mulți au donat, alții au distribuit cazul, iar comunitatea s-a mobilizat pentru a-i oferi tinerei șansa de a ajunge la tratamentul de care are nevoie.
„Andrada, fă bagajele că zburăm!”, este mesajul transmis de Asociația Blondie.
Pe 14 septembrie, Andrada va împlini 26 de ani. Pentru ea, această aniversare nu mai este doar o dată din calendar, ci o speranță: aceea că va putea să treacă peste această încercare și să se întoarcă, într-o zi, la viața pe care a fost nevoită să o lase în urmă.
Motru poate fi parte din această poveste. Un gest mic, o donație sau o simplă distribuire pot ajuta apelul să ajungă la cât mai mulți oameni.
Asociația Blondie a pus la dispoziție următoarele conturi pentru donații:
EUR: RO54BTRLEURCRT0661288301
RON: RO07BTRLRONCRT0661288301
„Puteeeem! Voi sunteți dovada că și iubirea și binele pot fi virale”, au transmis reprezentanții Asociației Blondie.
Pentru Andrada, fiecare om care se alătură acestei lupte înseamnă încă un pas spre Italia, spre transplant și, mai ales, spre șansa la viață.

















