Este greu de imaginat astăzi că un rege al Angliei nu ar fi vorbit limba poporului său. Totuși, în Evul Mediu, lucrurile stăteau cu totul altfel. Unul dintre cei mai faimoși monarhi englezi, Richard I, cunoscut drept „Inimă de Leu”, nu vorbea deloc limba engleză. Iar acesta nu este un caz singular, ci reflectă o realitate istorică mult mai amplă.
Richard I s-a născut în 1157 la Oxford, dar a crescut în Aquitania, în sud-vestul Franței, teritoriu ce aparținea familiei sale. A fost fiul lui Henric al II-lea al Angliei și al reginei Eleanor de Aquitania. De mic a fost educat în limba franceză, mai exact în dialectul anglo-normand, și în limba occitană, vorbită în sudul Franței. Latina era, la rândul ei, prezentă în viața intelectuală și religioasă. Limba engleză, considerată o limbă a claselor inferioare, nu făcea parte din educația aristocratică, iar Richard nu a manifestat niciodată interesul de a o învăța.
În timpul domniei sale, între 1189 și 1199, Richard a petrecut în total aproximativ șase luni în Anglia. Restul timpului a fost implicat în Cruciade, în conflictele pentru menținerea teritoriilor din Franța sau în captivitate. Pentru el, Anglia era mai degrabă o sursă de venit decât o patrie. Poporul îl venera ca erou cruciat, dar contactul său direct cu englezii era aproape inexistent. Iar baronii și curtea regală foloseau oricum franceza, ceea ce făcea din engleză o limbă inutilă în cercurile înalte.
Richard I nu a fost, de altfel, singurul monarh englez care nu vorbea engleza. De la cucerirea normandă din 1066, când William Cuceritorul a urcat pe tronul Angliei, toți regii au folosit franceza ca limbă de curte. William însuși nu a vorbit niciodată fluent engleza și se pare că a încercat, fără succes, să o învețe spre sfârșitul vieții. Timp de aproape trei secole, limba engleză a fost marginalizată în administrație, în justiție și la nivel regal, fiind asociată mai ales cu țăranii și clasele de jos.
Abia în secolul al XIV-lea, odată cu venirea la tron a lui Henric al IV-lea, engleza începe să revină treptat în uzul regal. Henric al V-lea va fi cel care o va impune oficial în corespondență și în guvernare, marcând o schimbare profundă de politică și identitate. La sfârșitul acelui secol, engleza își recapătă statutul de limbă principală a regatului, după o lungă perioadă în care a fost ignorată de elita conducătoare.
Povestea lui Richard Inimă de Leu ne reamintește că ideea de „identitate națională” era cu totul diferită în Evul Mediu față de cea de astăzi. Un rege putea conduce un regat fără a vorbi limba supușilor săi, într-un context dominat de alianțe dinastice, teritorii fragmentate și influențe culturale multiple. Iar faptul că unul dintre cei mai celebrați regi ai Angliei nu vorbea limba engleză rămâne o realitate istorică fascinantă.
