Un bărbat din Timișoara a fost lovit mortal de o mașină vineri seară, chiar în ziua în care a împlinit 53 de ani. Accidentul s-a petrecut la intrarea în oraș, dinspre localitatea Șag, în timp ce victima încerca să traverseze strada printr-un loc nepermis.
Un echipaj SMURD, chemat de urgență, a încercat să îl resusciteze pe bărbat timp de 45 de minute, însă efortul a fost în zadar. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Familia este devastată de durere, iar apropiații spun că îl sunaseră pe zi, să îl felicite de ziua lui, fără a le trece prin cap că ar putea fi ultima dată când vorbesc.
Șoferul implicat în accident are 25 de ani.













