Imaginile cu femeia de 77 de ani din Strehaia care prinde un pui de pisică și îl aruncă peste un gard au devenit virale și au stârnit un val de furie în mediul online. Reacțiile sunt dintre cele mai dure: de la oameni care cer pedeapsa maximă până la cei care o numesc „hoașcă” și spun că ar trebui „să crape de foame”.
Fapta este, fără îndoială, una urâtă. Un animal vulnerabil nu este un obiect pe care îl iei și îl arunci după bunul plac. Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Mehedinți au deschis un dosar penal pentru rănirea cu intenție a animalelor, iar puiul de pisică a fost găsit și primește îngrijiri veterinare.
Aici însă ar trebui să înceapă și o discuție ceva mai matură decât simplul verdict dat pe Facebook.
Femeia are 77 de ani. A crescut într-o Românie foarte diferită de cea de astăzi.
Pentru generația ei, relația cu animalele era, în foarte multe familii de la sat și din orașele mici, una cu totul diferită de cea pe care o avem astăzi. Pisica era, în primul rând, animalul care prindea șoareci. Câinele era animalul din curte, paznic sau ajutor la gospodărie. Ideea că animalele au drepturi, că trebuie protejate prin lege, că există polițiști specializați pentru protecția lor și că rănirea intenționată a unui animal poate constitui infracțiune este una mult mai nouă.
Asta nu scuză gestul.
Dar poate explica o parte din mentalitatea din spatele lui.
O femeie de 77 de ani nu a crescut în epoca în care milioane de oameni urmăresc pe internet salvarea unui cățel, adoptă animale de companie, merg cu pisica la veterinar pentru analize și consideră animalul membru al familiei. A crescut într-o perioadă în care cruzimea față de animale era adesea privită ca ceva banal, mai ales în mediul rural.
Și aici este diferența dintre a explica și a justifica.
Putem spune că gestul este greșit, că animalul putea fi rănit și că legea trebuie respectată fără să transformăm automat o femeie de 77 de ani într-un simbol al răului absolut.
„De ce nu a salvat pisica cel care filma?”
Una dintre cele mai interesante reacții apărute după viralizarea imaginilor este chiar întrebarea pe care mulți au pus-o: de ce a filmat cineva în loc să intervină?
Este o întrebare legitimă.
Dacă persoana care a filmat se afla suficient de aproape și putea interveni fără să se pună în pericol, atunci era de așteptat să încerce să oprească situația sau măcar să verifice imediat ce s-a întâmplat cu animalul.
În schimb, imaginile au ajuns pe internet, unde au produs exact ceea ce produc de multe ori asemenea filmări: furie, indignare, distribuiri și o avalanșă de comentarii.
Oamenii se ceartă despre bătrână, despre pisică, despre pedeapsă și despre cât de „monstru” este femeia.
Între timp, partea bună a poveștii este că polițiștii au identificat-o, au găsit animalul, iar acesta primește îngrijiri medicale.
Asta este informația care contează cel mai mult.
O societate care și-a schimbat radical raportarea la animale
Poate că această poveste ar trebui privită și ca o fotografie a schimbării societății românești.
În urmă cu câteva decenii, foarte puțini oameni vorbeau despre bunăstarea animalelor. Astăzi există ONG-uri, cabinete veterinare, adăposturi, campanii de adopție, polițiști pentru protecția animalelor și legislație specială.
Inclusiv reacția publicului arată că lucrurile s-au schimbat.
Faptul că un filmuleț cu un pisoi aruncat peste gard produce mii de reacții și o intervenție rapidă a autorităților demonstrează că societatea nu mai acceptă automat ceea ce generațiile trecute considerau „normal”.
Iar aceasta este, în fond, partea bună a scandalului.
Normele se schimbă.
Ceea ce era tolerat în trecut nu mai este tolerat astăzi.
Dar tocmai de aceea ar trebui să avem grijă și la felul în care judecăm oamenii care au fost formați într-o altă epocă.
O femeie de 77 de ani trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut, dacă ancheta stabilește că a încălcat legea. Însă pedeapsa legală este una, iar linșajul public este cu totul altceva.
Să spui că gestul este crud este firesc.
Să ceri ca legea să fie aplicată este firesc.
Să te întrebi dacă animalul este bine este firesc.
Dar să dorești ca o bătrână să moară de foame sau să o transformi într-o țintă pentru o mulțime furioasă nu mai are nimic de-a face cu protecția animalelor.
Și poate că aceasta este lecția cea mai importantă
Dacă vrem cu adevărat o societate în care animalele să fie protejate, nu este suficient să ne indignăm după ce apare o filmare.
Trebuie să intervenim atunci când putem.
Trebuie să sesizăm autoritățile.
Trebuie să-i învățăm pe copii că un animal simte durerea și frica.
Și, poate cel mai important, trebuie să îi învățăm și pe cei în vârstă că lucrurile s-au schimbat.
Nu toți oamenii care au crescut într-o altă epocă au avut ocazia să afle că ceea ce era considerat cândva un gest banal poate reprezenta astăzi o faptă sancționată de lege.
Femeia din Strehaia nu trebuie nici absolvită de responsabilitate, dar nici transformată într-un monstru de internet.
A făcut un gest urât și trebuie să răspundă pentru el dacă legea stabilește că a comis o infracțiune.
Dar societatea trebuie să se uite și la propria reacție.
Pentru că, până la urmă, protecția animalelor nu înseamnă doar să cerem pedepsirea celui care lovește sau rănește un animal. Înseamnă și să avem suficientă luciditate încât să intervenim, să salvăm și să educăm.
Iar în cazul acestui pisoi, cel mai important lucru este că nu a rămas doar o victimă într-un videoclip viral. A fost găsit și acum primește îngrijiri veterinare.
Restul trebuie să îl decidă autoritățile, nu Facebook-ul.
