Cancelarul german Friedrich Merz a declarat ferm că Ucraina nu are nicio șansă de a adera rapid la Uniunea Europeană, respingând scenariul unei integrări până în anul 2027. Afirmațiile vin în contextul unor dezbateri intense la nivel european privind viitorul Kievului în structurile UE, relatează NW.de.
„O aderare a Ucrainei la 1 ianuarie 2027 este exclusă. Nu este posibil”, a declarat Merz după consultările dintre liderii SPD și ai Uniunii, desfășurate la Cancelaria Federală din Berlin.
Cancelarul a subliniat că orice stat candidat trebuie să îndeplinească criteriile de la Copenhaga, care vizează statul de drept, economia de piață funcțională și capacitatea administrativă. „Acest proces durează, de regulă, mai mulți ani”, a explicat Merz.
Cu toate acestea, liderul de la Berlin a precizat că Ucraina trebuie să aibă o perspectivă clară de aderare, chiar dacă drumul este unul de durată.
„Pe acest parcurs, putem apropia treptat Ucraina de Uniunea Europeană. Acest lucru este întotdeauna posibil, dar o aderare atât de rapidă pur și simplu nu este realizabilă”, a adăugat cancelarul german.
Wadephul: „Pacea în Europa depinde de șansa corectă a Ucrainei”
În contrast de ton, ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că oferirea unei perspective europene Ucrainei este esențială pentru stabilitatea continentului.
„O arhitectură durabilă a păcii în Europa presupune ca Ucraina să aibă o șansă corectă de a adera la Uniunea Europeană”, a afirmat Wadephul în cadrul unei sesiuni de întrebări adresate Guvernului, în Bundestag.
Ministrul nu a avansat un calendar concret pentru aderare, subliniind însă că nu pot exista scurtături în procedura de extindere, nici pentru Ucraina, nici pentru alte state candidate, inclusiv cele din Balcanii de Vest.
Declarațiile liderilor germani vin în contextul unor tensiuni tot mai vizibile în interiorul UE. Recent, premierul ungar Viktor Orbán a susținut că, la un summit informal, liderilor europeni le-ar fi fost prezentat un document confidențial al Comisiei Europene care ar prevedea aderarea Ucrainei până în 2027. Orbán a anunțat public că va bloca aderarea Ucrainei „pentru 100 de ani”.













