Un copil de 16 ani a murit în noiembrie anul trecut pe patul de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Avea peritonită, o urgență medicală care necesita intervenție chirurgicală imediată. Cu toate acestea, a fost lăsat să aștepte un transfer cu ambulanța spre Craiova. A așteptat ore întregi. Nu a mai apucat să fie transferat. A murit. Iar medicii implicați în acest lanț al iresponsabilității au primit… un avertisment scris și o reducere de salariu cu 10% timp de 3 luni.
Acestea nu sunt pedepse. Sunt glume sinistre făcute pe seama unei tragedii.
Medicul de gardă a refuzat să opereze copilul, invocând faptul că nu este chirurg pediatru, deși legea îi permitea să intervină, iar urgența era vitală. Medicul șef de tură nu a fost informat. Fișele medicale nu au fost completate corect. Consulturile necesare (neurologie, cardiologie, chirurgie) nu au fost solicitate corespunzător. Nimeni n-a coordonat nimic. A fost un haos birocratic în care un copil a fost abandonat de medici, în timp ce starea lui se degrada sub ochii lor.
Comisia de disciplină a confirmat încălcarea gravă a protocoalelor, neglijențe clare, pasivitate crasă. Dar, în locul unei asumări reale, conducerea spitalului s-a limitat la niște sancțiuni simbolice, care nu reflectă în niciun fel gravitatea faptelor.
Avertisment scris pentru medicul șef al UPU. Reducere cu 10% a salariului timp de 3 luni pentru ceilalți doi medici implicați.
Atât.
Nicio suspendare, nicio anchetă penală inițiată de spital, nicio solicitare oficială pentru investigarea unui posibil caz de malpraxis. Ba mai mult, în comunicatul oficial, conducerea spitalului se spală pe mâini spunând că nu are competența de a se pronunța asupra cauzei decesului. De parcă nu e evident că un copil a murit cu zile din cauza nepăsării și lipsei de reacție.
Este un caz șocant, dar care nu trebuie lăsat să treacă în uitare. Când un adolescent moare într-un spital de stat, în timp ce cadrele medicale pasează responsabilitatea de la unul la altul, iar statul reacționează cu blândețe, este clar că avem de-a face cu un sistem care își protejează vinovații în loc să apere viața pacienților.
Cine răspunde cu adevărat? Cine protejează pacientul atunci când sistemul tace, acoperă și minimalizează?
