Denisa Golgotă, tânăra gimnastă de 23 de ani, revenită în competiții după o pauză de patru ani, a lansat acuzații explozive la adresa unor persoane din lotul național și din Federația Română de Gimnastică. Sportiva susține că a fost hărțuită și victima bullying-ului, iar plângerile sale oficiale au fost ignorate.
„Bullying-ul nu a fost doar în sala de antrenament. A fost vorba atât de bullying, cât și de hărțuire. Am depus o plângere care a fost total ignorată de Federație. Cam toată lumea știe la ce mă refer. Persoanele cu care mă antrenez sunt cele care m-au hărțuit și au încercat să mă facă să cedez psihic”, a declarat Denisa Golgotă la revenirea în țară.
Surse apropiate lotului susțin că acuzațiile Denisei se îndreaptă către Sabrina și Camelia Voinea, care mai sunt prezente în sala de antrenament, în timp ce plângerile depuse la federație nu au primit răspuns.
Golgotă, care la Campionatele Mondiale de la Jakarta s-a clasat pe locul 7 la sol și bârnă, vorbește despre o perioadă dificilă din viața sa sportivă, marcată de tensiuni și comportamente abuzive în culisele gimnasticii românești.
Reacția nu a întârziat: Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei, a respins acuzațiile și amenință cu acțiuni legale. „Sunt niște minciuni, niște frustrări, pentru că Sabrina este mult mai bună decât ea. Mă deranjează foarte mult și, dacă nu-și va cere scuze, voi acționa pe căi legale. Nu pot să stau cu mâinile în sân și fiecare să spună ce vrea, fără să aibă dovezi. Este clar că este manipulată de anumite persoane, din cercul ei, dar nu voi accepta să se spună astfel de minciuni”, a declarat Voinea pentru GSP.
Scandalul pare departe de a se fi încheiat, iar gimnastica românească se află din nou în centrul atenției publice, între performanțe sportive și tensiuni interne.













