Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei au arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri într-un cartier estic din Roma. Potrivit agenţiei ANSA, sunt 21 de ...
A murit Papa Francisc, chiar de Paște. Se spune că oamenii care mor în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai. Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit ...
A doua rundă de negocieri la nivel înalt între delegațiile Statelor Unite și Iran privind programul nuclear al Teheranului s-a încheiat sâmbătă la Roma, în contextul unui optimism moderat cu ...
Iranul ar putea fi tot mai aproape de a deține arme nucleare funcționale, a avertizat Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), într-un interviu publicat miercuri, ...
O tânără studentă de 22 de ani, care studia la Roma și a dispărut acum o săptămână, a fost găsită moartă într-o valiză, într-o râpă din Poli, o zonă rurală din ...
Vicepreședintele Statelor Unite, James David Vance, plănuiește să viziteze Italia până la sfârșitul lunii. Programul provizoriu prevede ca Vance să fie la Roma în perioada 18-20 aprilie sau din Vinerea Mare ...
Poliția italiană investighează un incident care a avut loc luni la o reprezentanță Tesla situată la periferia Romei, unde un incendiu a distrus mai mult de o duzină de vehicule ...
Roma va lansa o inițiativă importantă pentru a îmbogăți oferta culturală publică și gratuită din cartierele, raioanele și suburbiile metropolei. Massimiliano Smeriglio, Consilierul Capitolin pentru Cultură, a anunțat că municipiul ...