Un accident rutier cu potențial grav a avut loc marți dimineață, în municipiul Pitești, unde un microbuz în care se aflau 11 persoane a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din cartierul Prundu, situat în zona de sud a orașului.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, în coliziune au fost implicate un microbuz și un tren în care se aflau aproximativ 70 de pasageri.
Din fericire, impactul nu s-a soldat cu victime. Pompierii sosiți la fața locului au intervenit rapid pentru a preveni eventuale incendii și au asigurat zona.
Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.