Mineriadele din anii 90 au rămas în memoria colectivă și au intrat în cărțile de istorie. Marți, 24 martie, va fi ultima mineriadă. Ultimul mare protest organizat de mineri la București.
Vor merge acolo o mie de oameni, pentru a-și cere drepturile. Cererile sunt diverse, unii vor păstrarea locurilor de muncă și angajarea de tineri în companie. Alții vor clarificări în legătură cu legile care au permis pensionarea minerilor la 52 de ani, dar care sunt aplicate ciudat.
Cei care mai au puțini ani până la pensie, cer programe de concedieri colective cu plăți compensatorii ca pe vremuri, de 24-48 de salarii și venit de completare, cu păstrarea condițiilor grele de muncă.
Puțini mai cer investiții, condiții de muncă. S-au obișnuit cu cârpeli, ca într-o casă în care nu mai bagi bani, că o demolezi peste trei ani.
Când ai multe cereri și care se bat cap în cap, este puțin probabil să se obțină ceva sau măcar să se înțeleagă ce vrei. Minerii ar trebui să meargă la București cu 2-3 cereri concrete, care țin de acordul guvernului. Ce ține strict de contractul colectiv de muncă, se poate discuta pe plan local.
Criza din Orientul Mijlociu ne arată încă o dată cât de important este să mizăm pe resursele energetice interne. Dacă nici acum guvernul nu înțelege că trebuie salvate grupurile energetice pe cărbune, nu închise, înseamnă că la mijloc nu este doar prostie, ci și trădare. Că se pierde un miliard de euro din PNRR nu poate fi o problemă, câtă vreme s-au pierdut deja șapte și mai urmează încă șapte.
Mica mineriadă din 24 martie nu va intra în cărțile de istorie. Va fi un protest pașnic, cu care televiziunile vor face rating, dar pe care guvernul îl va ignora. Nu pentru că e pașnic, ci pentru că avem guvernanți pentru care totul se reduce la cifre, nu la oameni.
Guvernul trebuie schimbat, dar asta înseamnă un protest unit, al tuturor celor afectați de măsurile din ultima vreme. Ceea ce nu se va întâmpla.
