Primărița comunei Olteni, Violeta Cătălina Ionescu, a ajuns în mijlocul unei anchete explosive a DNA, fiind acuzată de două infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată. Procurorii susțin că statul ar fi fost păgubit cu nici mai mult, nici mai puțin de 2,2 milioane de lei!
Edilul nu mai poate conduce primăria — DNA a plasat-o sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu 4 decembrie 2025.
Dar nu e singură în dosar. Alături de ea, Adriana-Cornelia Dima, inspector la compartimentul de buget și achiziții, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu.
Ce ar fi făcut primărița, potrivit DNA
Potrivit procurorilor, în perioada 2024–2025, Ionescu ar fi împărțit ajutoare sociale ilegale unor persoane apte de muncă, fără a verifica dacă își fac treaba în folosul comunității. Cu alte cuvinte, oameni perfect sănătoși ar fi primit bani fără să muncească o zi, susține DNA.
Și nu se oprește aici. În 2021, edilul, împreună cu Dima, ar fi cheltuit peste 400.000 de lei pe achiziții nejustificate, deși primăria era deja îngropată în datorii de aproape 1,9 milioane lei.
Percheziții ca în filme
Joi, anchetatorii au descins în șase locații din Teleorman, inclusiv în primărie și chiar la locuința primăriței. Acolo au găsit o adevărată avere:
- 251.860 euro
- 90.100 lei
- 320 dolari
Banii au fost ridicați și urmează să fie puși sub sechestru.
Pe perioada controlului judiciar, primărița nu mai are voie să conducă primăria, nu poate părăsi țara fără aprobarea procurorilor și trebuie să respecte toate obligațiile impuse.
DNA subliniază că, în ciuda acuzațiilor, inculpatele beneficiază de prezumția de nevinovăție.













