Fostul prim-ministru al Malaeziei, Najib Razak, a fost găsit vinovat vineri, 26 decembrie, de abuz de putere și spălare de bani, fiind condamnat la 15 ani de închisoare de Curtea Supremă din Kuala Lumpur, într-unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție din istoria țării.
Instanța a stabilit că Najib este vinovat „dincolo de orice îndoială rezonabilă” pentru patru capete de acuzare privind abuzul de putere și 21 de capete de spălare de bani, după un proces care a durat mai mulți ani și a vizat deturnarea unor fonduri publice, potrivit relatărilor presei malaeziene, citate de dw.com.
În motivarea deciziei, judecătorii au respins ferm apărarea fostului premier, care a susținut că dosarul ar fi fost unul politic. „Afirmația acuzatului potrivit căreia acuzațiile reprezintă o vânătoare de vrăjitoare este infirmată de dovezi reci, dure și irefutabile, care arată că inculpatul a abuzat de poziția sa atotputernică în cadrul fondului de stat 1MDB”, se arată în raționamentul instanței. Judecătorii au subliniat, totodată, că Najib nu a putut explica modul în care sute de milioane de dolari americani au ajuns în conturile sale personale.
Dosarul a fost judecat în cadrul a 302 audieri, desfășurate pe parcursul a trei ani, și a vizat suma de aproximativ 462 de milioane de euro, despre care instanța a stabilit că a fost delapidată din fondul suveran de investiții 1MDB. Najib Razak a condus Malaezia între 2009 și 2018 și a deținut simultan și funcția de ministru al Finanțelor.
Condamnări succesive și refuzul arestului la domiciliu
La vârsta de 72 de ani, Najib Razak se află deja în detenție, executând o pedeapsă de șase ani de închisoare într-un alt dosar de corupție care implică, de asemenea, fonduri publice. Cu doar câteva zile înainte de noua sentință, instanța a respins cererea fostului premier de a-și continua pedeapsa în arest la domiciliu.
Scandalurile de corupție asociate cu Najib Razak au dus la prăbușirea politică a partidului său, UMNO (United Malay National Organization), care a pierdut ultimele două alegeri. UMNO a dominat scena politică din Malaezia încă din 1957, anul independenței țării.
Tendință regională: foști lideri ajunși în detenție
Najib Razak nu este singurul fost lider important din Asia de Sud-Est aflat în spatele gratiilor. Rodrigo Duterte, fostul președinte al Filipinelor, se află în detenție la Curtea Penală Internațională de la Haga, fiind acuzat de crime împotriva umanității în cadrul campaniei antidrog. De asemenea, Thaksin Shinawatra, fost prim-ministru al Thailandei, execută din septembrie o pedeapsă de un an de închisoare pentru abuz de putere.













