Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază, marcată de o serie de atacuri ucrainene fără precedent asupra teritoriului rus. În ultimele săptămâni, Kievul a lansat operațiuni ofensive de amploare folosind drone de atac cu rază lungă, în paralel cu o coordonare militară tot mai strânsă cu aliații occidentali. În mod vizibil, linia roșie privind loviturile dincolo de granițele Ucrainei a fost depășită cu acordul tacit sau explicit al mai multor capitale europene.
Unul dintre cele mai ample atacuri a avut loc la începutul lunii iunie, când Ucraina a desfășurat peste o sută de drone împotriva unor baze aeriene rusești împrăștiate în mai multe regiuni. Aceste drone, lansate de pe camioane mobile, au vizat în special avioane militare de luptă și transport, în ceea ce pare a fi fost o tentativă de a sabota capacitățile logistice și de reacție ale armatei ruse. Oficialii ucraineni au descris această operațiune ca fiind una dintre cele mai complexe din punct de vedere tehnologic desfășurate până acum.
Totodată, pe fundalul intensificării atacurilor rusești asupra regiunii Harkov, mai multe state occidentale și-au revizuit poziția privind utilizarea armamentului furnizat Ucrainei. Germania a decis recent să permită în mod oficial utilizarea sistemelor sale de armament pentru lovituri pe teritoriul rus, alăturându-se Franței și Regatului Unit. Aceste decizii reflectă o recalibrare strategică a sprijinului occidental, bazată pe realitățile de pe front și pe nevoia Ucrainei de a răspunde eficient surselor de atac din afara granițelor sale.
În același timp, Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ruse. Un depozit major de petrol din Soci a fost lovit recent de drone ucrainene, provocând un incendiu de proporții. Atacul a venit la doar câteva zile după alte lovituri asupra unor rafinării și obiective petroliere în regiunile Rostov și Krasnodar. Aceste acțiuni par să vizeze nu doar slăbirea capacității logistice a Rusiei, ci și transmiterea unui semnal strategic clar: războiul nu se va limita la teritoriul ucrainean.
În plan regional, se discută tot mai intens despre rolul țărilor vecine în arhitectura de securitate. România, de exemplu, deține sisteme de apărare antiaeriană moderne, dar contribuția sa efectivă în sprijinul Ucrainei rămâne limitată la nivel simbolic, în timp ce discuțiile din cadrul NATO evoluează lent în direcția unei implicări defensive mai active.
Noua etapă a conflictului evidențiază o schimbare profundă de paradigmă: Ucraina nu mai este doar în defensivă, ci își asumă deschis un rol ofensiv, cu sprijinul explicit al unor puteri militare europene. În același timp, Rusia pare vulnerabilă pe plan logistic și tot mai expusă pe propriul teritoriu, iar presiunea diplomatică și militară asupra sa crește. Rămâne de văzut cât de mult va escalada această nouă fază a războiului și ce echilibru fragil va reuși comunitatea internațională să mențină în fața unui conflict tot mai extins.