Cardinalul american Robert Prevost a fost ales noul papă în a doua zi de conclav. El și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea.
În primul său discurs a vorbit despre pace, pace pentru toate popoarele lumii. Cardinalul Robert Prevost are 69 de ani și este originar din Chicago. El a fost ales succesor al Papei Francisc de către Colegiul Cardinalilor joi, 8 mai 2025.
Prevost și-a petrecut o mare parte din timp servind în Peru și deține atât cetățenia SUA, cât și a statului Peru. Francis și Prevost au fost colegi de clasă la seminarul Uniunii Teologice Catolice din Chicago din 1978 până în 1982. De asemenea, amândoi au lucrat la Roma la începutul anilor 2000.
„Experiența mea cu cardinalul Prevost a fost că nu este un fanfaron”, a spunea papa Francisc. „Este foarte calm, dar extrem de inteligent și extrem de plin de compasiune.”
Părintele Francisc a fost întrebat care sunt speranțele sale pentru următorul papă, oricine ar fi el. „Cred că, unindu-ne ca și comunitate creștină, suntem capabili să citim semnele vremurilor și să ne dăm seama ce trebuie să facem ca biserică”, a spus Francisc.
Prevost este văzut ca un centrist. La fel ca Papa Francisc, Prevost a petrecut timp îmbrățișând grupuri marginalizate, cum ar fi săracii. „Este o persoană foarte sensibilă și preocupată să permită tuturor să aibă un cuvânt de spus”, spunea papa Francisc.