La doar 19 ani, Barron Trump, fiul cel mic al președintelui american Donald Trump, ar putea primi o poziție de conducere la TikTok, aplicația care s-a transformat într-un instrument de campanie pentru tatăl său.
Ideea a fost lansată de Jack Advent, cunoscut în cercurile trumpiste drept „TikTok Jack”, fostul strateg digital al campaniei Trump 2024. Acesta a declarat pentru Daily Mail că tânărul Barron „ar fi potrivit pentru un loc în consiliul de administrație al platformei”.
„Sper ca președintele Trump să-l ia în calcul pe fiul său Barron, dar și alți tineri americani, pentru conducerea TikTok. Este important ca aplicația să rămână relevantă pentru generația lor”, a spus Advent.
Barron Trump, care studiază la Universitatea din New York, nu a comentat deocamdată posibilitatea de a se implica în proiect.
Propunerea vine într-un moment tensionat: Donald Trump se laudă că a „salvat TikTok de la interzicerea în SUA”, după ce în 2020 semnase un ordin executiv împotriva companiei-mamă, ByteDance. În prezent, tranzacția prin care platforma ar urma să treacă în proprietate americană este încă în negocieri. Printre potențialii cumpărători se numără miliardarii Larry Ellison (Oracle) și Marc Andreessen, sprijiniți de fondul de investiții Silver Lake.
TikTok s-a dovedit o armă electorală redutabilă pentru Trump. Debutul său pe platformă, în iunie 2024, într-un clip cu șeful UFC Dana White, a depășit 180 de milioane de vizualizări. Strategul din spatele succesului a fost chiar Advent, supranumit de fostul președinte „TikTok Jack”.
Dacă Barron ar ajunge în echipa de conducere, ar fi o mișcare simbolică: un Trump tânăr în fruntea celei mai populare aplicații a generației Z. O combinație între moștenirea politică, puterea rețelelor sociale și noile alianțe dintre tehnologie și politică.