Un cetățean român, Tomasz Szabo, în vârstă de 26 de ani, a pledat vinovat în fața unui tribunal federal din Washington D.C., după ce a recunoscut că a condus o rețea internațională de apeluri false și amenințări cu bombă, începând din 2020. Rețeaua sa a vizat zeci de oficiali de rang înalt din SUA – printre care un fost președinte, membri ai Congresului, jurnaliști, lăcașuri de cult și chiar structuri cheie ale sistemului de securitate națională.
Szabo a fost extrădat din România în noiembrie 2024, iar pronunțarea sentinței este programată pentru 23 octombrie 2025, potrivit The Hill. Procurorii americani îl acuză că a condus o conspirație de tip „swatting” – un fenomen care constă în raportări false privind atacuri armate sau amenințări cu bombe, menite să declanșeze intervenția în forță a autorităților.
„Acest inculpat a condus o conspirație criminală periculoasă de tip swatting, amenințând în mod deliberat zeci de oficiali guvernamentali cu farse violente și vizând infrastructura de securitate națională din spatele unui ecran, de peste hotare”, a declarat procurorul general adjunct Pam Bondi.
„Acest caz reflectă angajamentul nostru continuu de a proteja poporul american și de a colabora cu partenerii internaționali pentru a opri aceste amenințări de la sursă”, a adăugat ea.
Ancheta Departamentului de Justiție al SUA (DOJ) arată că, într-o perioadă de numai două săptămâni, la finalul anului 2023, Szabo și complicii săi au transmis zeci de alerte false. Printre țintele acestor amenințări s-au numărat:
- cel puțin 25 de membri ai Congresului sau apropiați ai acestora,
- 6 oficiali federali de top (inclusiv membri ai Cabinetului),
- 13 conducători din structuri de forță,
- 4 lăcașuri de cult și mai mulți jurnaliști cunoscuți.
Una dintre cele mai grave amenințări a avut loc în ianuarie 2021, când Szabo a afirmat că va detona explozibili în Capitoliu și că îl va asasina pe președintele ales de atunci, Joe Biden.
Presa locală din Georgia a dezvăluit că între oficialii vizați se numără congresista Marjorie Taylor Greene, viceguvernatorul Burt Jones și senatorul de stat Clint Dixon. Campania sa a fost descrisă de autorități ca fiind o acțiune bine organizată, cu scopul de a răspândi frică și haos în rândul elitelor politice și al opiniei publice.