Un incendiu izbucnit la bordul navei amfibii USS New Orleans (LPD-18) a Marinei SUA, aflată în apropierea White Beach Naval Facility din orașul Uruma, Okinawa, a generat confuzie și controverse după ce rapoartele oficiale americane și japoneze s-au contrazis între ele.
Potrivit unui comunicat al Flotei a 7-a a SUA, flăcările, izbucnite miercuri după-amiază și care au durat peste 12 ore, au fost declarate stinse joi, la ora locală 4 dimineața. Totuși, la aceeași oră, Garda de Coastă din Nakagusuku a susținut că operațiunile de stingere continuau, iar navele japoneze pulverizau apă asupra vasului și în dimineața de joi, transmite NHK.
„Incendiul a început în jurul orei 16:00, pe 20 august. Cauza este în prezent investigată. Marinarii din New Orleans au fost sprijiniți de echipajul navei USS San Diego (LPD-22)”, se arată în declarația oficială a Marinei SUA, citată de USNI News.
Nava de război, cu o greutate de 25.000 de tone, se află în prezent ancorată lângă White Beach. Două persoane au suferit răni ușoare și au fost tratate la bord.
Deși oficialii americani nu au oferit detalii despre daune, presa locală arată că cele mai mari eforturi de stingere s-au concentrat pe o zonă destinată proviziilor și acostării.
Acest incident readuce în atenție problemele de securitate și întreținere ale navelor americane. În 2020, o altă navă de război amfibie, USS Bonhomme Richard (LHD-6), a fost mistuită de un incendiu care a durat patru zile, fiind ulterior pierdută definitiv.
Expertul militar chinez Song Zhongping a avertizat pentru Global Times: „Întreținerea și asistența inadecvate pot duce la defecțiuni recurente, iar un incendiu pe o navă de război este potențial o problemă catastrofală.” Acesta a sugerat că discrepanța dintre rapoartele americane și cele japoneze ar putea indica o încercare a Marinei SUA de a minimaliza gravitatea situației.